Lansare de carte la Târgul Gaudeamus, Cluj Napoca 2016
Solicitați un link
Facebook
X
Pinterest
E-mail
Alte aplicații
Duminică, 24 aprilie, la ora 13:00, are loc lansarea colecției de scurte povestiri 'Aventuri de excursionist'.
Vă aștept cu drag la standul editurii Eikon.
(dacă n-aveți vedere de lunetist, găsiți mai jos fragmentul) Visul oricărui scriitor este să trăiască din ce scrie. Eu sunt modestă. Nu-mi doresc decât o căscioară în Bahamas. Așa că lucrez intens la scris. Doar, doar s-o apropia țărișoara asta de mine. În general, inspirațiile întru scris mă caută pe când sunt ocupată cu alte treburi – când dorm, mă plimb, citesc sau fac duș. Însă există unele teme de care mă izbesc, iar întâlnirea noastră este atât de violentă că mi-e greu să mă mai gândesc la altceva, iar atunci scriu de parcă aș fi posedată, de parcă mă zbat în întuneric și caut lumină sau mă zbat pentru aer. Motorul, însă, cu aceste teme este mereu unul singur – indignarea. Așa a apărut Corporația . Întregul text este, de fapt, o indignare și o chemare de alăturare a altora care simt la fel, cu scopul de a iniția schimbarea. Interacțiunea cu medici-samsari (axați pe căpătuială) și medici-jemanfișiști (blazați, nepăsători) mi-a servit drept inspirație pentru Ratări în sănă...
In English M-a întrebat cineva de la ce a pornit noua mea carte . Nedreptate, abuz, dublă măsură, frică, muncă în zadar și încă atâtea altele. Dar după ce m-am mai gândit un pic, am realizat că totul a plecat de la faptul că m-am simțit singură în fața celor menționate mai sus. Și pentru că m-am simțit singură, am crezut că eu fac nota discordantă, că eram o neadaptată și singura care se indigna cu privire la anumite comportamente sau situații abuzive. Vorbind cu oamenii (fie ei colegi, foști colegi, prieteni, familie), am aflat că nu sunt singură. Iar dacă această carte are un scop acela este ca nimeni să nu se mai simtă vreodată singur. Cartea aceasta reprezintă vocea alături de care altele să se adune. Căci nimeni nu poate face totul de unul singur, iar schimbarea atât de necesară în mediile de lucru va veni doar dacă suntem mai mulți să o cerem. Căci toate poveștile incluse în ea (de la interviuri, angajare, demisii și concedieri) sunt poveștile noastre. Pentru anumite tipolgii...
În primăvară, noua mea carte, „ Corpora ția. Tipologii și ghid de supraviețuire ”, a pornit mișcarea pentru schimbare. Deoarece am primit întrebări și curiozități despre carte, i-am propus lui Derrick să le discutăm într-un interviu. Din pricina tipologiilor prezentate în carte, mulți credeau că aș fi de părere că nu există nici colegi, nici șefi și nici medii de lucru care nu sunt toxice. M-am gândit că cel mai bine pot dovedi contrariul printr-un interviu condus de un fost coleg. Interviul este în limba engleză, dar are subtitrări în limba română. Pentru a urmări interviul cu subtitrări, apăsați, vă rog, pe pătrățelul roșu și apoi pe YouTube (jos, pe dunga neagră) și o altă fereastră se va deschide. Am vorbit cu Derrick despre de ce este important să vorbim despre tipologiile care ne seacă de energie, de ce avem nevoie și cum putem iniția schimbarea în mediile de lucru și care au fost inspirațiile mele pentru cea mai recentă carte. Vizionare plăcută și vă ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu