Concurs


Scrieți o povestire despre o întâmplare dragă/ haioasă/ bizară cu bunicii/ unul din bunicii dumneavoastră și trimiteți-o prin Formularul de Contact de mai jos.
Cea mai frumoasă povestire va fi premiată cu un exemplar nou-nouț din nuvela „Sunt Veteran!”. Autograf inclus, bineînțeles!
Bonus - povestirea câștigătoare va apărea și pe blogul http://emiliamuller.blogspot.ro/.
Perioada de trimitere a povestirilor: 02 – 24 martie 2017 (inclusiv).
Data anunțului povestirii câștigătoare: 27 martie 2017.
Vă aștept cu drag povestirile!

Mult succes!
Actualizare - 27 martie 2017 - Din lipsă de câștigător, exemplarul gratuit din nuvela "Sunt Veteran!" se reportează.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tipologii la birou – obsedatul de curățenie

Imagine
Lucrul cu oamenii nu este ușor. V-ați gândit vreodată să puneți pe categorii tipurile de colegi sau șefi cu care ați lucrat?! Vorbind cu prietenii despre experiențele noastre la lucru, am reușit să definesc câteva tipologii. Vă prezint mai jos cea a colegului obsedat de curățenie. Câți dintre voi l-au întâlnit?   Cazul colegului obsedat de curățenie Cu toții trebuie să fi cunoscut măcar o dată în viață un obsedat de curățenie. La lucru, e chiar un pic mai dificil de administrat situația dacă îți place ca totul să lucească. Cel mult, poți controla curățenia sau murdărirea, după caz, de pe biroul personal. Bineînțeles, cei de la HR vor pune prin bucătării și culoare afișe despre cum trebuie să respectăm curățenia, nu numai pentru sănătatea noastră și a colegilor, dar și pentru a beneficia de o atmosferă prietenoasă la birou. Cele mai colorate discuții le-am auzit în bucătării. Reproșuri aruncate de la o parte la alta, cu atât de multe colorături încât și cei mai roșii obraji
Citiți mai multe

Arborele, de Emilia Muller

Am scris textul de mai jos  în urma unui îndemn. Venise la fix, tocmai remarcasem (din nou) că Nepot crește și mă găseam pierdută pe gânduri. Orice îndemn să scrii e bun. Dacă-l căutai, l-ai găsit.   In English Arborele Se spune că trăirile n-au corp. Dar poate că au suflu. Eu n-am înțeles niciodată ce înseamnă melancolia până să devin tată. În primii ani de viață ai băiețelului meu, am trăit la limita oboselii și fricii. Când ești de capul tău, nu ai nevoie de prea multe, dar când devii responsabil pentru existența cuiva care nu este în stare să se ocupe de el însuși, corpul tău devine o gazdă pentru un ciudat tip de arbore care are rădăcina în burta ta, iar restul de ramuri s-au întins peste tot prin corpul tău, de la degetele de la picioare până la creștetul capului. Și astfel înveți că tot ce credeai tu despre frică a căpătat, între timp, alte valențe. Iar, în plus, toate fricile de până atunci par să se fi strâns într-una singură – aceea că un pericol poate să vină peste copilul
Citiți mai multe

Amintiri

Imagine
Se spune că amintirile sunt refugiul în momente de neliniște sau singurătate. Mie mi se întâmplă adesea să nu mă duc eu spre amintiri, ci să vină ele la mine. Precum această postare pe care am regăsit-o de curând. E un lucru tare frumos să ți se amintească ceva ce ți-ai amintit acum șapte ani. Ce noroc cu blogul ăsta! Pe noptieră, am o carte de Vlad Mușatescu , să mă protejeze de nesomn sau încrâncenare. Și cum o deschisesem eu nopțile trecute, mi-am amintit că acum niște ani, mai mult de șapte sigur, mă pomenisem într-o discuție telefonică vorbindu-i atât de frumos despre scriitura lui Vlad unei prietene. Și cum mai mereu sunt plină de patos atunci când cred în ceva, am purces la o convingere directă. Așa că am purtat mai departe conversația telefonică, doar că prietena mea n-a mai vorbit, ci a ascultat. Mai exact, m-a ascultat citindu-i câteva pasaje dintr-una din cărțile lui Vlad. Îmi pare uneori că amintirile sunt singurele haine de care avem nevoie. Acoperiți-vă frumos!  
Citiți mai multe