Amintiri


Se spune că amintirile sunt refugiul în momente de neliniște sau singurătate. Mie mi se întâmplă adesea să nu mă duc eu spre amintiri, ci să vină ele la mine. Precum această postare pe care am regăsit-o de curând. E un lucru tare frumos să ți se amintească ceva ce ți-ai amintit acum șapte ani. Ce noroc cu blogul ăsta!

Pe noptieră, am o carte de Vlad Mușatescu, să mă protejeze de nesomn sau încrâncenare. Și cum o deschisesem eu nopțile trecute, mi-am amintit că acum niște ani, mai mult de șapte sigur, mă pomenisem într-o discuție telefonică vorbindu-i atât de frumos despre scriitura lui Vlad unei prietene. Și cum mai mereu sunt plină de patos atunci când cred în ceva, am purces la o convingere directă. Așa că am purtat mai departe conversația telefonică, doar că prietena mea n-a mai vorbit, ci a ascultat. Mai exact, m-a ascultat citindu-i câteva pasaje dintr-una din cărțile lui Vlad.


Îmi pare uneori că amintirile sunt singurele haine de care avem nevoie. Acoperiți-vă frumos! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Arborele, de Emilia Muller

Tânără

La 5 ani de la lansare