Emilia Muller

Dacă sunteți în căutare de ‘ceva bun de citit’, opriți-vă, vă rog, la rândurile de mai jos. De n-ați reușit până acum și doriți să-mi citiți cărțile, iacătă aici câteva site-uri de unde le puteți comanda: 1.  Aici  veți găsi toate cele patru cărți ale subsemnatei. 2.  Două  șarmante. 3. Iar dacă sunteți în afara României, puteți comanda primele mele două cărți  aici  și  aici .  4. Bonus -  prima recenzie video  a poveștii lui Șugu. Mulțumesc, dragă Lulu! Revenind la lista de cărți, iată recomandările mele: Aerul din oase – Otilia Țeposu Decizia – Karine Tuil Mic tratat de filosofie a păsărilor – Philippe J. Dubois Mica mincinoasă – Lisa Ballantyne Mortua Est –Teodor Hossu-Longin Nu te găsescpe nicăieri – Laura Ionescu Moarte - Julian Barnes Dimineața în care ar fi trebuit să mor – Semezdin Mehmedinovic Teatru –Sidonia Drăgușanu Cină cu ficat și inimă – Mihaela Apetrei Acluofobia. Zece povestiri ...

Aventurile au plecat în vacanță. Un coleg de-ai mei vizitează Ghana și a luat cartea să-i țină de urât pe drum. Voi ce citiți în vacanța ce urmează?

Se spune că amintirile sunt refugiul în momente de neliniște sau singurătate. Mie mi se întâmplă adesea să nu mă duc eu spre amintiri, ci să vină ele la mine. Precum această postare pe care am regăsit-o de curând. E un lucru tare frumos să ți se amintească ceva ce ți-ai amintit acum șapte ani. Ce noroc cu blogul ăsta! Pe noptieră, am o carte de Vlad Mușatescu , să mă protejeze de nesomn sau încrâncenare. Și cum o deschisesem eu nopțile trecute, mi-am amintit că acum niște ani, mai mult de șapte sigur, mă pomenisem într-o discuție telefonică vorbindu-i atât de frumos despre scriitura lui Vlad unei prietene. Și cum mai mereu sunt plină de patos atunci când cred în ceva, am purces la o convingere directă. Așa că am purtat mai departe conversația telefonică, doar că prietena mea n-a mai vorbit, ci a ascultat. Mai exact, m-a ascultat citindu-i câteva pasaje dintr-una din cărțile lui Vlad. Îmi pare uneori că amintirile sunt singurele haine de care avem nevoie. Acoperiți-vă frumos! ...

Mi-a amintit recent Facebook că am apărut într-un cotidian de Tulcea. Și am zis să mă laud.

Lucrul cu oamenii nu este ușor. V-ați gândit vreodată să puneți pe categorii tipurile de colegi sau șefi cu care ați lucrat?! Vorbind cu prietenii despre experiențele noastre la lucru, am reușit să definesc câteva tipologii. Vă prezint mai jos cea a colegului obsedat de curățenie. Câți dintre voi l-au întâlnit?   Cazul colegului obsedat de curățenie Cu toții trebuie să fi cunoscut măcar o dată în viață un obsedat de curățenie. La lucru, e chiar un pic mai dificil de administrat situația dacă îți place ca totul să lucească. Cel mult, poți controla curățenia sau murdărirea, după caz, de pe biroul personal. Bineînțeles, cei de la HR vor pune prin bucătării și culoare afișe despre cum trebuie să respectăm curățenia, nu numai pentru sănătatea noastră și a colegilor, dar și pentru a beneficia de o atmosferă prietenoasă la birou. Cele mai colorate discuții le-am auzit în bucătării. Reproșuri aruncate de la o parte la alta, cu atât de multe colorături încât și cei mai roșii obr...

Acușica, la un centenar de la nașterea lui Vlad Mușatescu, mi-am zis să fac o listă de zece motive pentru care îl   iubesc pe Vlad și scriitura lui. Iat ă-le : 1. Pentru că a fi vesel, a face bâză de tine și de situațiile cu care te confrunți e important. 2. Aplicând cele de mai sus nu înseamnă că nu ești un om de bază, harnic și responsabil. A râde, contrar celor care mimează inteligența profundă, nu înseamnă a fi idiot. 3. Pentru că nimeni n-a mai descris cu atâta măiestrie rețeta babană de salată cu roșii. 4. Uneori se întâmplă ca în salata de mai sus să pui ulei de mașină în loc de cel comestibil. Atunci, te regrupezi și iei în seamă primul motiv listat mai sus. 5. Pentru că dragul de oameni de bună credință răzbate din toate cărțile sale, iar modul în care subliniază umanitatea acestora îmi amintește de oamenii de bună credință pe care am avut norocul să-i întâlnesc deja și mă face nerăbdătoare cu privire la cei pe care îi voi cunoaște. Iar așa exersez mereu  recunoștința...

Am privit ieri cum se demola o casă veche în vecinătate.  Și totul a căpătat dimensiuni tulburătoare, mai ales că înainte de asta văzusem videouri și poze cu ce se întâmplă în Ucraina. Nu îmi vine să cred că așa ceva este posibil, însă suferința este reală și la fel și pericolul. Când am scris nuvela   ‘Sunt Veteran!’, m-am concentrat asupra experienței pe care a avut-o bunicul meu în cel de-al doilea război Mondial, dorindu-mi ca istoria să nu se repete și să învățăm cu toții din greșelile trecutului. Războaiele nu sunt niciodată duse pentru bunăstarea și prosperitatea oamenilor simpli, mai ales pentru că oamenii simpli sunt cei care își dau viața pe front.   Vreau ca dorința de pace și liniște să se adeverească cât mai curând: ‘…. Îmi amintesc și acum gustul acela amar, ce nu se lăsa dus nici de apă și nici de pâine. Era frica. La un moment dat nici că mai știam de ce ne temem. De moarte, de foame, de sete, de schilodire, de păduchi? Nu văzusem niciodată rob...

Nu am să mă lansez aici în declarații dacă mă încrez o' nu în destin.  Dar mă bucură tare să descopăr lucruri mici care îmi arată constant că-s norocoasă.  Iaca, mi-am amintit din nou !

Toată lumea știe că-mi place să beau ceai  și cafea (dacă laptele cu o ușoară aromă de cafea se poate numi așa). Dar când se lasă frigul, îmi place mult vinul. Roșu, bineînțeles. De când cu pandemia și faptul că n-am mai plecat așa de des în afara țării, nu a mai trebuit să dovedesc nimănui că-s trecută de vremea majoratului și că pot bea alcool. Iată, există și avantaje. Și nu era să vă las doar cu recomandări de cărți și plusez și cu o listă de vinuri roșii preferate. Și încă ceva, ca să înțelegeți lista de mai jos – mie îmi plac vinurile cu un postgust, nu doar să simți tăria alcoolului sau parfumul de la început. Nu-s o cunoscătoare într-ale vinului, dar citându-l pe al meu soț – să stabilești de îți place o nu, te face cunoscătoare. Așadar, iaca mai jos.   Emilia Barbera Decanta 68.2 Da, știu ce o să spuneți. Pentru că împărțim același prenume, musai e bun. Dar chiar e. Am descoperit ghinișorul acesta acum doi ani și ceva și nu mă satur. Sticla-schimbător de vite...

Primesc adesea întrebări despre cum fac să citesc atât de mult. Și găsesc că nu este neapărat o chestiune despre a avea timp, cât despre a-ți face timp. Mereu mi-am făcut timp să citesc, în metrou, în drum spre birou sau spre casă, seara încă un pic, iar în weekend cât de mult se poate. De când cu pandemia, cititul de dimineață nu-mi mai intră in program. E drept, nu mai sunt stresată să plec la o anumită oră sau că n-aș prinde metroul pentru a ajunge la timp. Și chiar am câștigat niște timp, dacă e să calculez drumul cu metroul (în jur de două ore pe zi). Cu toate acestea, am încercat să-mi mențin obiceiul sănătos de a-mi acorda mici pauze – acelea deja agreate despre cum trebuie să ne ridicăm de la birou să facem mișcare și o pauză pentru a mă detașa de sarcinile de lucru, a mă relaxa puțin, citind câteva minute.   La final de zi, îmi fac timp să citesc măcar 20 de pagini. În unele zile, reușesc să citesc 100 de pagini, în alte zile nu. Dar știu că nu trebuie să mă forț...

Nu vă dezamăgesc nici anul acesta cu lista mea de cărți de recomandat. Dacă sunteți în căutare de ‘ceva bun de citit’, opriți-vă, vă rog, la rândurile de mai jos. De n-ați reușit până acum și doriți să-mi citiți cărțile, iacătă aici câteva site-uri de unde le puteți comanda: 1.  Aici   veți găsi toate cele patru cărți ale subsemnatei. 2.  Două   șarmante. 3. Iar dacă sunteți în afara României, puteți comanda primele mele două cărți  aici   și  aici .  4. Bonus -  prima recenzie video  a poveștii lui Șugu. Mulțumesc, dragă Lulu!   Revenind la lista de cărți, poftiți de vă inspirați: Fragil – Goșu Simona Cât de aproape sunt ploile reci – Coșa Bogdan Tot ce i-am promis tatălui meu  – Ioana Maria Stăncescu  Omul de castane – Soren Sveistrup Omulețul din perete – Marian Coman Preaiubita – Toni Morrison Când vina ne desparte – Liane Moriarty Dacă te-aș înțelege, aș avea această expresie pe față?  – Alan Alda ...