La Romexpo se lansează cartea „Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire”

Vino joi, 30 mai, la ora 19 la standul editurii Paralela 45 de la Bookfest - stand C13, pavilion B2 – la lansarea celei mai recente cărți ale mele, „Corporația. Tipologii și ghid de supraviețuire”.

 


Mai jos, despre carte:

Te întrebi dacă ești și tu un muncitor la Cooperativa munca în zadar? Dacă ai luat-o razna sau mai sunt și alții care au nevoie de claritate, strategie, comunicare și susținere? 

Nu, nu ești nebun și nu ești nici singur. Suntem mai mulți. Și poveștile noastre sunt cuprinse în această carte. Povești care includ diverse tipologii de șefi și colegi cu care cu siguranță și tu te-ai întâlnit. N-am lăsat deoparte nici experiențele de la interviuri, demisii sau concedieri. La final, în loc de concluzie, vei găsi un dicționar de romgleză cu bijuterii culese de prin corporații și nu numai. Toate, inclusiv dicționarul, pot suferi adăugiri.  

Pentru anumite tipolgii am inclus în carte soluții de contracarare, asta pentru că uneori felul în care reacționăm la anumite comportamente poate să ne protejeze de negativitate, lipsă de responsabilitate și chiar hărțuire.  

 

Și de ce să citesc cartea asta, n-am suficienți nebuni la birou?! Acum, să-i iau cu mine și în momentul de lectură? 

Pentru că i-ai adus deja în viața ta, în casa ta, în liniștea ta. Iar ei sunt responsabili pentru stresul pe care-l resimți când tremuri de nervi. Citind cartea aceasta îi vei putea recunoaște mai bine și clasifica pe tipologii, căci nimic nu se poate schimba până nu e definit.

 

Citește, râzi, reflectează la poveștile din carte, vorbește cu colegii, prietenii sau familia ta despre tipologiile prezentate în carte. Vorbind vei găsi soluții, iar soluțiile vor duce la schimbare. Și avem mare nevoie de schimbare în mediile de lucru în care activăm. Împreună putem crea medii de lucru sănătoase! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Schimbare în mediile de lucru

Cea mai mare surpriză a anului

Cărți pe care le-am citit în 2023 și le recomand cu drag