Postări

'Aventuri de excursionist' la Bookfest, Cluj-Napoca

Imagine
Joi, 29 septembrie, e o zi plină de evenimente. Cartea 'Aventuri de excursionist' se lansează la Tulcea . Iar la Cluj-Napoca, o veți putea găsi la standul editurii Eikon pentru că începe Bookfest . Vă aștept cu drag la Tulcea, iar când mă întorc la Cluj-Napoca, promit să dăruiesc autografe.

Lansare de carte, Tulcea 2016

Imagine
Oricare lansare de carte mi-a prilejuit emoții, însă știu că cea de la Tulcea va fi încă pe atât. Să te întorci în orașul în care te-ai născut și ai copilărit și să vorbești în fața unui auditoriu ‘de-al tău’ este nu numai o mare onoare, dar și un lucru la care nu am visat nicicând. Mai ales, dacă invitatul de onoare este profesorul de limbă engleză din liceu  (care a primit cu încântare să vorbească despre carte, deși nu ne-am mai văzut de la absolvirea liceului). La sf ârșit de decembrie 2015, când le-am spus părinților că ne întoarcem în România, mama a exclamat : scriitorul se întoarce acasă! Iar  gura i-a fost aurită. La 29 septembrie 2016, ora 18, scriitorul se întoarce acasă, la Tulcea. Mai exact, în Casa Avramide. Vă aștept cu drag!

Târgul Gaudeamus Litoral

Imagine
Târgul GAUDEAMUS Litoral a ajuns la ediția a VIII-a, iar  'Aventuri de excursionist' îl onorează cu prezența.  În perioada 11 - 15 august, între orele 15:00 și 23:00, puteți vizita târgul aflat în  Piațeta Perla din Mamaia. La standul editurii Eikon vă așteaptă aventura. Și excursiile. 

Lansare de carte la Bookfest, București, 2016

Imagine
Sâmbătă, 4 iunie, la ora 12:30, are loc lansarea colecției de scurte povestiri 'Aventuri de excursionist' în cadrul Târgului de carte Bookfest. Vă aștept cu drag la standul editurii Eikon.

Lansare de carte la Târgul Gaudeamus, Cluj Napoca 2016

Imagine
Duminică, 24 aprilie, la ora 13:00, are loc lansarea colecției de scurte povestiri 'Aventuri de excursionist'. Vă aștept cu drag la standul editurii Eikon.

Aventuri de excursionist

Imagine
Aventuri de excursionist este o colecție de 8 scurte povestiri despre aventurile unor turiști români în țară, dar și în străinătate. Opt povestiri despre opt întâmplări din opt orașe. Tuturor ne place să călătorim, iar când ne întoarcem din călătorii, prietenii, familia, de abia ne așteaptă cu impresii. Așteptările le sunt uneori răsplătite cu atât mai mult atunci când avem de povestit vreo poznă. Aventuri de excursionist  este un tribut adus acestor așteptări. Precum titlul ‘Vivir para contarla’ al lui Márquez (‘S ă trăim pentru a avea ce povesti ’), să călătorim pentru a avea ce povesti! Dați clic   aici   pentru comenzi.

Lansare cărți în București

Imagine