Tipologii la birou – obsedatul de curățenie


Lucrul cu oamenii nu este ușor. V-ați gândit vreodată să puneți pe categorii tipurile de colegi sau șefi cu care ați lucrat?!

Vorbind cu prietenii despre experiențele noastre la lucru, am reușit să definesc câteva tipologii. Vă prezint mai jos cea a colegului obsedat de curățenie.

Câți dintre voi l-au întâlnit?

 

Cazul colegului obsedat de curățenie

Cu toții trebuie să fi cunoscut măcar o dată în viață un obsedat de curățenie. La lucru, e chiar un pic mai dificil de administrat situația dacă îți place ca totul să lucească. Cel mult, poți controla curățenia sau murdărirea, după caz, de pe biroul personal. Bineînțeles, cei de la HR vor pune prin bucătării și culoare afișe despre cum trebuie să respectăm curățenia, nu numai pentru sănătatea noastră și a colegilor, dar și pentru a beneficia de o atmosferă prietenoasă la birou.

Cele mai colorate discuții le-am auzit în bucătării. Reproșuri aruncate de la o parte la alta, cu atât de multe colorături încât și cei mai roșii obraji ar mai putea să găsească cale să se înroșească. Iar printre aceste reproșuri, treceau mereu alți colegi cu burețelul lor de vase (burețelul departamentului) și detergentul de vase; spălau, clăteau, uscau cu ajutorul șervețelelor de hârtie disponibile și plecau la fel de repede precum au venit, fără să deranjeze vacarmul izbucnit pe seama îngălării unora.

M-am amuzat tare la auzul poveștii femeii de serviciu care ștergea cu aceeași cârpă birourile dintr-o clădire în care lucrau 300 de oameni. Cârpa avea o culoare greu de definit, însă mirosul se putea stabili cu precizie, îți întorcea mațele pe dos. Cel care mi-a povestit n-a îndrăznit să-i spună femeii că nu-i place cum miroase biroul după ce dânsa îl șterge sau că mânecile cămășii lui păstrează izul întreaga zi dacă se întâmplă să se așeze la birou și să-și sprijine mâinile la scurtă vreme după ce biroul a fost șters. Dar a rugat-o să nu-i mai șteargă biroul pentru că ține să-și facă singur curățenie pe birou, fiind ușor maniac. Femeia de serviciu i-a zâmbit amabil și a îngăduit. Dar din când în când, în unele dimineți, un miros stătut și înțepător îl întâmpina la birou, semn că până și cei maniaci în ale curățeniei au nevoie de sprijin.

 

 

Alina era proaspăt angajată ca secretară la o firmă de consultanță. Simțise ea de la început că trebuie să aibă grijă cum se comportă, dar asemenea specimene egoiste și răutăcioase nu mai întâlnise până acum. Deși i se explica adesea cât de mult muncește un consultant, nu reușea să înțeleagă de ce munca îi înrăise atât. Întâlnise o grămadă de lume care muncea din greu, chiar cineva de la Drumuri și Poduri îi povestise deunăzi cum vara trecută era aproape de nerecunoscut fiind atât de înnegrit de la soare. Doar fruntea, acoperită de cozoroc, îi mai amintea de culoarea inițială. Pe oameni ca ei nu-i înăsprise munca, poate doar pielea de la soare.

Alina știa că trebuie să fie atentă cum răspunde la telefon, să aibă grijă să vorbească mereu la persoana întâi plural și să încerce pe cât posibil să le facă toate voile consultanților. Îi explicase șeful ei Leo că sarcina asta era de departe cea mai importantă, consultanții trebuiau să fie mereu satisfăcuți. Așa că Alina își îndeplinea cu atenție îndatorirea. Se ducea de la unii la alții în fiecare dimineață, luându-le comanda de prânz, dând comanda, livrându-le și chiar asigurându-se că primesc mereu restul corect. Apoi, îi întreba despre ce nevoie de papetărie aveau și dacă le lipsea orice altceva.

Cea mai dificilă, de departe, dintre toți era Violeta. O plăcuse atunci când o întâlnise prima dată. Era frumoasă, chiar foarte frumoasă. Dar apoi, cunoscând-o, a înțeles că și vrăjitoarele pot fi frumoase. Primise un pont prețios despre Violeta chiar de la Clara, fata care ocupase postul înainte de ea – Ai grijă, Violeta ține tare mult la curățenie! Să te asiguri că mereu este golit coșul ei de gunoi și niciodată să nu arunci ceva la coșul ei. Am făcut asta o dată și am regretat amarnic.

De atunci, Alina mergea ca pe ace în jurul biroului Violetei. E drept, era curat biroul Violetei pe care nu găseai niciodată mai mult decât două lucruri, lampa de birou și un pix. Și totuși, se întreba Alina, cum poate Violeta să țină la curățenie, dar totuși să își pieptene părul în mijlocul biroului, de față cu toată lumea, și lăsând să-i cadă fire de păr pe covor?! Când a remarcat-o prima dată făcând asta, Alina a avut senzația că vede un somnambul. Violeta se ridicase în picioare și după ce se îndepărtase câțiva pași de biroul ei (probabil să nu-i cadă fire de păr pe el), începu să-și pieptene părul cu o oareșce lentoare.

Alina a concluzionat că firea omenească trebuie să fie plină de contradicții și și-a văzut de treabă, răspunzând la telefonul fix care suna.

Leo: Bună, Alina, tu ești?

Alina: Da.

Leo: Sunt Leo. Am nevoie urgent de notițele mele.

Alina s-a speriat. Oare își uitase iar notițele în camera de hotel? Data trecută a fost ușor să le recupereze, chiar și după decazarea lui Leo. A sunat la recepția hotelului din Amsterdam și oamenii au fost drăguți să i le trimită. Împreună și cu laptopul pe care Leo îl lăsase pe pervazul ferestrei din camera de hotel. Ce om și Leo ăsta! Nu-și mai punea totuși atât de multe întrebări despre cum reușea să le administreze Leo pe toate. Din ziua în care Alina a realizat că Leo nu știe diferența dintre a.m. și p.m. și totuși reușește să prindă avioanele, și-a promis că nu-și va mai bate capul să găsească explicații. 

Alina: Sigur, Leo. Știi unde sunt? La hotel?

Leo: Nu. Am nevoie de alte notițe. Cele rămase pe biroul meu. Poți lua caietul și să-mi citești ultima filă?

Alina: Sigur, așteaptă-mă un pic, te rog.

 

Alina lăsă receptorul pe birou și se duse în biroul șefului. Iese apoi din birou purtând caietul și o surprinde cu coada ochiului pe Violeta ridicându-se de la birou. Ajunge la recepție, ridică receptorul și îl întreabă pe Leo de unde să-i citească.

Violeta merge agale, dar sigur către recepție. Ca un șarpe care își ia timpul când se târâie către victimă, convins fiind că o paralizează și prin faptul că încetinirea este greu de îndurat. Alina, însă, își vede de cititul din caiet.

Leo: Aha, deci îmi aminteam totuși ceva bine. Stai un pic să-mi notez pe o foaie. Poți repeta ultimele două adnotări făcute de mine?

Alina: La ora șapte…

Alina se sperie întrezărind ceva alb care i se mișcă deasupra capului destul de repede. Se oprește din citit, ridică un pic capul și o vede pe Violeta sprijinită de un braț de recepție, iar cu un altul fluturându-i o cutie de șervețele goală. Alina se încruntă și mișcă încet din cap, întrebând-o fără cuvinte pe Violeta ce dorește. Violeta îi flutură și mai aproape de față cutia goală, indicându-i apoi Alinei s-o ia și s-o arunce la coșul de sub recepție.

Alina se încruntă și îi arată încă o dată Violetei că vorbește la telefon, sperând că așa o va lăsa în pace. Violeta trântește, cu mai puțin efect sonor decât și-ar fi dorit, cutia goală de șervețele pe biroul secretarei, se rotește pe călcâie, ridică bărbia, fluturându-și astfel părul roșcat și drept, pufnește și apoi se îndreaptă mândră către biroul ei. Încă o misiune de consultant dusă la bun sfârșit!

La scurtă vreme după incidentul de mai sus, Alina și-a dat demisia, negăsind înțelegere nici la Leo, căruia îi povestise despre faza cu cutia goală. Unele lucruri nu pot fi forțate, iar când vezi că nimeni nu-ți ia partea, e mai bine să pleci.

Comentarii

  1. Oh, da, cat de reala este istorisirea, cat despre carpa doamnei de serviciu...nici nu vreau sa discut, mai ales ca este o situatie atat de des intalnita. Ar fi interesant sa citim si despre celelalte tipologii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa privim partea buna a lucrurilor, Violeta respecta 'the clean desk policy' :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte reala povestirea!

    RăspundețiȘtergere
  4. E frumos cand masa la care lucrezi luceste si la un pas de tine ai ghemotoace de par pentru ca esti obsedata de curatenie :)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Aveam si noi o cârpă celebră in firmă. Femeia de serviciu stergea cu ea toaletele, chiuvetele, apoi biroul. Mai târziu am aflat că ștergea cu aceeași cârpă si cănile. De lene nu le mai spala. Am stat dupa aia sa rememorez daca le-am lasat vreodată să curețe după mine. Cred că așa am ajuns si eu obsedată de curățenie :)) As putea accepta ciudățeniile unora cu coșul de gunoi gol, dar nu o sa accept in veci să fiu întreruptă cu nimicuri atunci cand vorbesc la telefon. De ce era o prioritate? O vacă!

    RăspundețiȘtergere
  6. O, da, treaba cu femeia de serviciu e atat de familiara :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Intotdeauna m-am gandit ca multinationalele sunt niste locuri sterile, aproape moarte, insa am realizat ca-s adevarate izvoare de povesti, drame, tragedii, un pachet complet socio-emotional :). De multe ori naiv.

    RăspundețiȘtergere
  8. Aah citind cele doua povesti parca mi se face usor dor de corporatie. Inca fac parte din ea dar de la distanta. Adevarul e ca nimeni nu se mai atinge acum de biroul meu dar parca tot duc uneori dorul discutiilor matinale despre curatenie din bucataria de pe etaj. Si a negasirii canii personale in bucatarie. Au trecut 2 ani de cand cana mea cu mesajul "It's a pawsitive Life" e data disparuta.

    RăspundețiȘtergere
  9. Astept cu nerabdare si celelalte tipologii...

    RăspundețiȘtergere
  10. Lumea corporatista este ceva aparte. De la mancare furata din frigider, la mesaje pasiv agresive lasate in prin birou, bucatarie, baie, etc., drame si barfe cu femeia de serviciu, pana la momente amuzante traite cu colegii. Mi-a placut scurta lectura. Sunt curioasa de celelalte tipologii :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum să-ți faci timp să citești

Cărți pe care le-am citit în 2021 și le recomand cu drag