Cartea mea, un obiect-bijuterie
Când cartea pe care ai scris-o pleacă în lume, tu nu mai exiști. În sensul în care puterea pe care o aveai pe când era manuscris, s-a năruit. Acum, cartea este propria sa stăpână, iar cititorii sunt îndreptățiți să le placă sau nu. Renunțând, mai mult nevoit, la control, înveți despre toleranță, în tușe pe care nici nu le bănuiai. Într-un mod egoist, controlul revine la autor când află că munca sa este apreciată, aplaudată sau promovată. Așa că m-am bucurat foarte tare să recapăt controlul (din fericire, pentru carte, recăpătarea asta este de scurtă durată ; și tot din fericire, pentru mine, de data aceasta, am trăit de câteva ori bune anul acesta recăpătarea de control), când am ascultat-o pe Aditi vorbind despre cel mai recent roman, „Laura Rise-Deținută” . Apoi, laudele s-au sendimentat și au făcut loc unui alt sentiment, mult mai frumos și mai trainic. Recunoștința. Când dragul tău de carte se oglindește în dragul altuia de carte, înțelegi că ești înțeles. Și cine nu vrea să fi...