Emilia Muller

(Photo credit: Laura Chouette - Unsplash ) O d omnișoară mi-a scris de curând pe Facebook să mă întrebe cum am făcut să fiu publicată. M-a rugat să îi enumăr pașii pe care i-am urmat. M-am gândit că nu este singura persoană care are nevoie de sfaturile mele, așa că vă redau mai jos răspunsul meu. Iar de mai aveți câteva minuțele la dispoziție, găsiți aici   link către un interviu de-ale mele.     Bună,   Îți mulțumesc frumos că mi-ai scris! În primul rând, felicitări! E frumos tare drumul de scriitor, deși anevoios. Nu știu dacă parcursul meu îți va fi de ajutor, însă o să-ți povestesc în simpli pași cum a decurs.  Pasul unu - Am scris ce simțeam că vreau să transmit. Subliniez acest aspect deoarece vei găsi și auzi că e mai bine să scrii despre ce e la modă sau se citește. Părerea mea este că dacă alegi să procedezi așa nu ești scriitor, ci jurnalist (căci ei pe lângă meseria de informare a oamenilor, caută și subiecte care să suscite interesul)....

Toată lumea știe că-s înaltă. Pe vremea când nu eram tocmai atât de înaltă, m-a dus tata la pozat (de fapt, am fost cu întreaga familie la pozat). Mi-amintesc ca prin ceață acel moment. Cumva, peste ani, mi-am pus întrebări dacă nu am visat. Studioul fotografului avea ceva tare familiar și țin minte că m-a urcat pe un fel de băncuță și probabil că mi s-a zis să zâmbesc. Sau să stau nemișcată.  Deși…. istoricul meu în ale pozării nu prea conține comandă de nemișcare. De obicei, mi se reproșează că nu stau dreaptă. Prima poză de buletin, pe vremea când încă acesta era livrat sub formă de carnețel, a fost una alb-negru. Dar și mai mult, a fost ‘lucrată’ cu nițică frustrare. În sensul că fotografa îmi tot reproșa că nu stau dreaptă și că mă înclin spre dreapta (a nu se citi, vă rog, aici vreo înclinare către vreo oareșce ideologie politică). Și uite așa buzele mele, de abia creionate, au ieșit strâmbe (pesemne credeam că așa controlez statul drept) și a ‘gură strepezită’. Dar revenind,...

În orice vremi s-ar găsi, scriitorii găsesc cu ușurință măcar un strop de inspirație. Și dacă relația lor cu inspirația   este aidoma cu a mea, este sigur că trec la treabă, fără vreo amânare.   Așadar, nu vă temeți. Scriitoarea continuă să adune povești și să vă facă părtași la ele.  Vi le dăruiește cu drag pe acest blog , dar le puteți găsi și pe raftul prietenilor ei de la Bookster. Poftă bună la citit!

Pe 9 februarie, se împlinesc doi ani de la lansarea romanului “ Cusătoresele ” .   E drept că un astfel de moment trebuia sărbătorit, iar a dumneavoastră scriitoare n-a dorit să lase momentul să treacă neobservat. Am lucrat la acest roman cu o pasiune devoratoare, pe care sper că cititorii au simțit-o. Am adunat în filele romanului tot ce am considerat mai important și vrednic de atenție. Dar pe lângă tot procesul creativ, evenimentul de lansare a romanului îmi rămâne drept unul dintre cele mai emoționante momente din câte mi-a fost dat să trăiesc. Surprizele pe care le pregătisem pentru cei prezenți la lansare au fost depășite de surprizele cu care m-au cadorisit doamnele mele dragi. Dacă nu ați citit încă romanul, acum este un moment la fel de bun ca oricare. Pentru că, până la urmă, tot ce-și dorește un scriitor este să fie citit . Fapt pentru care vă mulțumesc din suflet!

Și uite așa, încălecăm pe-o șa și purcedem către un nou an. Dar mai întâi, să vă povestesc puțin despre cărțile faine descoperite anul acesta. Iar dacă aveți timp la dispoziție sau sunteți în căutare de ‘ceva bun de citit’, opriți-vă, vă rog, la rândurile de mai jos. De n-ați reușit până acum și doriți să-mi citiți cărțile, iacătă aici câteva site-uri de unde le puteți comanda: 1.        Aici veți găsi toate cele patru cărți ale subsemnatei. 2.        Două  șarmante. 3.        Iar dacă sunteți în afara României, puteți comanda primele mele două cărți aici și aici .     Revenind la lista de cărți, poftiți de vă inspirați: -  Mamifer– Ana Barton -   The Female Persuasion – Meg Wolitzer -  Poartă-ți plugul peste oasele morților – OlgaTokarczuk -   The Girl in the Red Coat – Kate Hamer -  Gâlceava cu juristul din mine – Țuca Flor...

Când ai prieteni care iubesc scriitura ta, este musai că la un moment dat îți vor lua interviul. Poftiți de vă delectați cu un click aici .

Anul 2018 a fost tare blând cu mine. Primul meu roman a pășit în lume, susținut de muze de la coperte până la filele lui. 'Un sfârșit e un început' este refrenul unei melodii tare dragi mie. Un an se sfârșește și altul se pregătește să ne treacă pragul. N-am să vă plictisesc cu urări pe care trebuie să le fi citit pe altundeva. Dar am să vă las drept inspirație o frază citită de curând într-o carte. Sper să vă călăuzească în anul 2019 și să vă ajute să vă bucurați de ce aveți în jur și să îndrăzniți să luptați pentru ce vă face fericiți, cu adevărat: "Suntem obligați să facem atâtea lucruri stupide încă de mici crezând că sunt esențiale...".